PLATFORMA CIVICĂ
MOLDOVA MARE

ȘTIRI    /    ARTICOLE    /    VIDEO MOLDOVENEASCĂ    /    РУССКИЙ    /    ENGLISH
ALL ȘTIRI
<<< Înapoi la cuprins

PSRM solicită examinarea de urgență în Parlament a proiectului de lege cu privire la sistemul mixt de vot

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a elaborat o inițiativă legislativă în susținerea tuturor propunerilor formulate de Președintele Republicii Moldova, privind sistemul mixt de vot.
PSRM înregistrează de urgență în Parlamentul Republicii Moldova proiectul de lege respectiv și solicită includerea și examinarea inițiativei legislative pe ordinea de zi a ședințelor plenare.
"În cel mai scurt timp, PSRM va distribui proiectul tuturor misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, precum și tuturor organizațiilor internaționale care supraveghează sau participă într-un fel sau altul la monitorizarea procesului electoral din Republica Moldova", se mneționează într-un comunicat de presă al formațiunii politice.
Astfel, PSRM îndeamnă toate organizațiile internaționale, în primul rînd, Uniunea Europeană, să influențeze în măsura posibilităților asupra Partidului Democrat ca să renunțe la inițiativa introducerii unui sistem uninominal de vot.
"PSRM aduce în atenția tuturor organizațiilor internaționale că în cazul adoptării proiectului inițiat de Plahotniuc și Partidul Democrat privind trecerea la sistemul uninominal de vot, PSRM își rezervă dreptul de a nu participa la următoarele alegeri parlamentare și prin toate căile posibile să blocheze aceste alegeri", se conchide în declarația socialiștilor..
Amintim că ieri, președintele RM Igor Dodon a lansat inițiativa cu privire la modificarea sistemului electoral prin implementarea sistemului mixt de vot.
Șeful statului a menționat că actuala coaliție de la guvernare este conștientă de faptul că nu are șanse de a trece pragul electoral la următoarele alegeri parlamentare, și de aceea intenționează să implementeze sistemul uninominal promovat de Partidul Democrat în frunte cu oligarhul Vlad Plahotniuc.
Astfel, întrucît întreaga societate este preocupată de această inițiativă cu privire la modificare sistemului electoral prin implementarea votului uninominal, președintele propune trecerea la sistemul mixt de vot.

Яндекс.Метрика