PLATFORMA CIVICĂ
MOLDOVA MARE

ȘTIRI    /    ARTICOLE    /    VIDEO MOLDOVENEASCĂ    /    РУССКИЙ    /    ENGLISH
ALL ȘTIRI
<<< Înapoi la cuprins

Covorul moldovenesc, trecut în lista patrimoniului umanității UNESCO

Anunțul a fost făcut de către ministrul Culturii, Monica Babuc, în cadrul unei conferințe de presă
„Este o mare victorie a întregii noastre culturi naționale. Motiv pentru care vreau să felicit toți concetățenii noștri și să le transmit acest mesaj de comuniune și de mîndrie pentru cultura noastră națională, care iată vine cu al doilea element, după colindatul în ceata de bărbați care va face parte din patrimoniul cultural al umanității”, a declarat Monica Babuc.
Deci, pe 4 decembrie va fi sărbătoare dublă la Palatul Național „Nicolae Sulac” acolo unde se va desfășura Tîrgul Covorului, ediția a III-a. Ca și anii precedenți, Tîrgul va cuprinde cîteva compartimente:
„Covorul Tradiție”, „Covorul Continuitate”, „Covorul Oaspete”, „Covorul Mecena”, „Covorul contemporaneitate” și „Covorul surpriză”. În cadrul acestor compartimente vor fi expuse covoare din mai multe colecții naționale, dar și private.
„Acest eveniment este o solidaritate între popoarele care gestionează covorul: Moldova, Azerbaidjan, Bulgaria. La această ediție veți vedea o scoarță care intră în Fondul de aur al republicii noastre, o scoarță venită din familia istoricului Ion Pelivan. O altă piesă expusă se numește «Război» și aparținea familiei scriitorului Valentin Roșca. Veți avea posibilitatea să fiți martorii unei trăiri pe viu a respectului societății noastre față de covoarele moldovenești”, a menționat muzeograful Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Varvara Buzilă.
Cei prezenți la marele eveniment se vor putea delecta cu muzică în interpretarea artiștilor autohtoni, bucate tradiționale și vor putea participa la ateliere de creație.

Яндекс.Метрика