PLATFORMA CIVICĂ
MOLDOVA MARE

ȘTIRI    /    ARTICOLE    /    VIDEO MOLDOVENEASCĂ    /    РУССКИЙ    /    ENGLISH
ALL ȘTIRI
<<< Înapoi la cuprins

Igor Dodon: Socialiştii nu au fost niciodată antiromâni

Acest lucru l-a declarat liderul PSRM, Igor Dodon, în cadrul întrevederii cu noul ambasador al României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă.
Potrivit PSRM, întrevederea a avut loc la solicitarea părţii române, iar Igor Dodon nu a mai avut astfel de întrevederi cu un oficial român timp de 7 ani
Igor Dodon a ţinut să sublinieze că PSRM pledează pentru o colaborare eficientă şi de lungă durată între Republica Moldova şi România. Dar, potrivit lui, socialiştii nu vor admite dezvoltarea mişcărilor unioniste pe teritoriul ţării noastre, îndreptate spre dezmembrarea statului Republica Moldova. „Pentru PSRM sînt trei valori care nu pot fi subiect de discuţie: statalitatea Republicii Moldova, care include limba moldovenească şi istoria Moldovei, neutralitatea ţării noastre și apărarea valorilor creştin-ortodoxe. Pornind de la aceste poziţii, sîntem gata să discutăm şi să găsim soluţii pentru orice problemă”, a subliniat Dodon.
Referindu-se la relaţiile cu Uniunea Europeană, Igor Dodon a specificat că, judecînd după evenimentele ce au loc în UE, perspectivele Moldovei de a deveni membru al comunităţii europene sînt foarte vagi. În opinia socialiştilor, Moldova ar trebui să-şi modernizeze economia, să implementeze reforme în diverse domenii, să combată corupţia şi să restabilească relaţiile cu Federaţia Rusă – spaţiu economic în care mărfurile moldoveneşti sînt solicitate şi ţară în care muncesc majoritatea cetăţenilor RM plecaţi peste hotare. „Astfel Moldova va deveni un stat prosper,” a concluzionat Dodon.
La întrevedere a mai participat Andrei Neguţa, fost ambasador al Moldovei în Rusia, deputat PSRM, şi Mihai Tican, consilier diplomatic la Ambasada României.

Яндекс.Метрика