PLATFORMA CIVICĂ
MOLDOVA MARE

ȘTIRI    /    ARTICOLE    /    VIDEO MOLDOVENEASCĂ    /    РУССКИЙ    /    ENGLISH
ALL ȘTIRI
<<< Înapoi la cuprins

Sankt Petersburgul va spori volumul achiziţiilor de produse agricole din Găgăuzia

Autorităţile oraşului Sankt Petersburg sînt dispuse să extindă livrările de produse agricole din Găgăuzia pe piaţa sa, ţinînd cont de recentele decizii ale Serviciului federal de control veterinar şi fitosanitar „Rosselhoznadzor” ce ţin de calitatea mărfurilor fabricate în autonomie
Potrivit comunicatului Comitetului Executiv al Găgăuziei, acest fapt se specifică în scrisoarea expediată pe adresa Comitetului de către preşedintele Comitetului pentru dezvoltarea antreprenoriatului şi pieţei de desfacere a oraşului Sankt Petersburg Edris Kaciaev.
În document se menţionează că în finalul întrevederii başcanului Găgăuziei, Irina Vlah, cu guvernatorul Sankt Petersburgului, Gheorghi Poltavcenko, în septembrie 2015 s-a adoptat decizia privind continuarea cooperării practice între regiuni. În scrisoare se subliniază că una dintre cele mai relevante direcţii de cooperare este extinderea comerţului autonomiei găgăuze cu regiunile Rusiei, inclusiv cu Sankt Petersburgul.
„Luînd în considerare cele expuse, solicităm prezentarea Comitetului pentru dezvoltarea antreprenoriatului şi pieţei de desfacere a oraşului Sankt Petersburg a informaţiei privind producătorii de produse agroalimentare din UTA Găgăuzia dispuşi să livreze produsele pe piaţa oraşului Sankt Petersburg, cu indicarea nomenclaturii şi a volumului produselor fabricate, precum şi a datelor de contact ale conducătorilor acestor întreprinderi”, se menționează în document.
După recepţionarea informaţiilor din Găgăuzia, ofertele producătorilor de marfă găgăuzi vor fi expediate conducătorilor întreprinderilor specializate în comercializarea cu ridicata şi amănuntul din oraşul Sankt Petersburg pentru stabilirea contactelor directe între agenţii economici.

Яндекс.Метрика