PLATFORMA CIVICĂ
MOLDOVA MARE

ȘTIRI    /    ARTICOLE    /    VIDEO MOLDOVENEASCĂ    /    РУССКИЙ    /    ENGLISH
ALL ȘTIRI
<<< Înapoi la cuprins

Marea Britanie va sprijini Moldova în diversificarea pieţelor pentru produsele autohtone

Marea Britanie va sprijini Moldova în diversificarea pieţelor pentru produsele autohtone şi alinierea acestora la standardele Uniunii Europene. Subiectul a fost discutat în cadrul întrevederii directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) Ion Sula cu Philip Batson, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Moldova.
Ion Sula a menţionat că 85% din legislaţia Moldovei în domeniul siguranţei alimentelor a fost deja armonizată la cea europeană. Directorul a adăugat că prezenţa Agenţiei în toate raioanele ţării, punctele de trecere la frontieră şi terminalele vamale din ţară permite sporirea gradului de siguranţă alimentară a produselor şi facilitează exporturile. Ion Sula a mai prezentat conceptul e-ANSA, care va permite accesul la toată informaţia necesară şi va reduce timpul de emitere a actelor pentru beneficiari.
Ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Moldova a subliniat că apreciază eforturile ANSA şi va acorda suportul necesar instituţiei. Oficialii au mai vorbit despre posibilităţi de finanţare integrală sau parţială a unor proiecte de către Guvernul britanic, pentru fortificarea capacităţii instituţionale a ANSA.
Potrivit unui comunicat de presă al ANSA, instituţia beneficiază de suportul Guvernului britanic prin intermediul proiectului TWINNING, cu ajutorul Agenţiei pentru Cercetări în Alimentaţie şi Mediu, care organizează seminare şi ateliere de lucru pentru mai multe subdiviziuni ale instituţiei.

Яндекс.Метрика