PLATFORMA CIVICĂ
MOLDOVA MARE

ȘTIRI    /    ARTICOLE    /    VIDEO MOLDOVENEASCĂ    /    РУССКИЙ    /    ENGLISH
ALL ȘTIRI
<<< Înapoi la cuprins

La Bruxelles a început o manifestare sub genericul „Să cunoaştem Moldova”

Uniunea Consiliilor Raionale din Republica Moldova va desfăşura în perioada 11-13 mai în Parlamentul European de la Bruxelles o serie de evenimente de prezentare și promovare a raioanelor din ţară, sub genericul „Discovering Moldova! Să cunoaștem Moldova!”, informează MOLDPRES.
Activităţile sînt organizate în parteneriat cu Parlamentul European, cu suportul eurodeputatului Andi Cristea, Președintele Delegației Parlamentare UE-Moldova, precum şi a deputatului european Michal Boni, vicepreședintele delegației.
Solicitat de MOLDPRES, directorul executiv al Uniunii Consiliilor Raionale din R. Moldova Andrei Buzatu a afirmat că principalele evenimente organizate sînt următoarele: o expoziție de imagini/ fotografii/ tablouri și materiale pentru promovare turistică (locuri din natură, obiective turistice etc.), o expoziție a culturii populare tradiționale specifice locale (port popular, meșteșugărit etc.), precum şi una cu degustare a produselor tipice locale (culinare, băuturi, conservate etc.).
Potrivit sursei citate, tot la Bruxelles va fi susţinută o conferinţă cu tema „Integrarea europeană”, după care va avea loc un cocktail cu membri ai Parlamentului European.
Fiecare Consiliu Raional participant va avea un stand pentru expunerea produselor și a materialelor de promovare.

SURSA: moldpres.md

Яндекс.Метрика