PLATFORMA CIVICĂ
MOLDOVA MARE

ȘTIRI    /    ARTICOLE    /    VIDEO MOLDOVENEASCĂ    /    РУССКИЙ    /    ENGLISH
ALL ȘTIRI
<<< Înapoi la cuprins

La Chișinău va avea loc Festivalul „Zilele Creangă”

În perioada 26 februarie – 4 martie 2015, la Tîrgul-Neamț, Iași și Chișinău se va desfășura Festivalul „Zilele Creangă”, ediția a V-a.
Festivalul va demara la Pipirig, Humulești și în Tîrgu-Neamț în zilele de 26-28 februarie și va continua pe 1-2 martie la Iași.
La Chișinău evenimentele din cadrul Festivalului „Zilele Creangă” se vor desfășura în zilele de 3-4 martie. Se va da startul programului la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” cu un medalion literar-artistic „Viziunea crengiană asupra educației” și expoziție de carte „Ion Creangă în oglinda timpului”.
La Liceul Teoretic „Ion Creangă” va avea loc festivalul școlar „Ion Creangă cu neamuri”, o expoziție de carte și o expoziție de mărțișoare.
Pe 4 martie, la ora 11.00, la Filiala de Carte Românească a Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă” va începe concursul de inteligență și creativitate „Miss Smărăndița – 2015”, ediția a XIV-a. Aici vor participa 16 eleve din diverse școli și licee din municipiul Chișinău și suburbii. De asemenea, vor fi acordate premii pentru promovarea operei lui Ion Creangă.
„Zilele Creangă” vor continua la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” pînă la 6 martie cu expoziții, concursuri, spectacole teatralizate și alte activități.

Яндекс.Метрика