Bătălia de la Vaslui

 

PLATFORMA CIVICĂ
MOLDOVA MARE

подробнее >>>

Bătălia de la Vaslui

Bătălia de la Vaslui (Podul Înalt) s-a dat la 10 ianuarie 1475 între Imperiul Otoman şi Moldova. În anul 1473 Ştefan cel Mare refuză să plătească tributul către turci.
Ştefan s-a simţit încurajat în acţiunile sale de constituirea unei coaliţii antiotomane (1472), avîndu-i ca membri pe conducătorul statului turcmen din Asia Centrală, Uzun Hassan, regele Ungariei, Mathias Corvin şi Veneţia.
În aceste condiţii, sultanul Mehmed II (1444 – 1446, 1451 – 1481) ordonă beylerbey-ului Rumeliei, Süleyman Hadîmbul să întreprindă o campanie de pedepsire în Moldova.
Spre sfîrşitul anului 1474, oastea turcească, circa 30 000 de oameni, ienicerii, la care s-au adăugat 17 000 de oșteni din Valahia pătrund în Moldova înaintînd spre Suceava.
Sursele moldoveneşti arată că oastea invadatoare număra în total circa 120 000 de oameni. Ţelul campaniei era ocuparea Moldovei şi înlocuirea lui Ştefan cel Mare cu un alt domn, unealtă a turcilor.
Ştefan cel Mare, avînd 40.000 de oşteni, ajutaţi de cîteva mii de secui, unguri şi poloni, a folosit o tactică menită să slăbească puterea duşmanului. În calea înaintării turceşti ţara era pustiită, arsă. Moldovenii îi hărţuiau în permanenţă pe turci.
Domnul moldovean îşi aştepta adversarul la sud de Vaslui, în valea îngustă a Bîrladului, într-un loc numit Podul Înalt. Valea era mlăştinoasă şi flancată pe ambele laturi de dealuri împădurite, făcînd imposibilă o desfăşurare largă a trupelor turcești. Ştefan şi-a întărit tabăra cu şanţuri, iar în pădurile de pe flancuri a plasat artileria.
Lupta s-a dat în dimineaţa de 10 ianuarie 1475, în condiţii de ceaţă. Un detaşament dotat cu buciume, trîmbiţe şi tobe, i-a atras pe otomani într-o mlaştină, apoi artileria a început să tragă. Ştefan a atacat cu cavaleria, în flancul drept al inamicului, stîrnind panică şi învălmăşeală. Valea strîmtă a Bîrladului nu a permis otomanilor să se desfăşoare, iar atacul pedestrimii, în flancul stîng al otomanilor, a decis soarta bătăliei. O parte însemnată a oastei inamice a fost nimicită, fiind capturate 100 de steaguri şi toată artileria. Resturile oștii turcești au fost urmărite timp de trei zile.
Cronicarul polon Jan Długosz arăta că

„foarte puţini turci şi-au putut găsi mîntuirea prin fugă, căci chiar şi aceia care au fugit şi au ajuns pînă la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi de valuri. Aproape pe toţi prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, i-a tras în ţeapă. Cadavrele celor ucişi le-a ars, iar cîteva grămezi cu oasele lor se văd pînă astăzi şi sunt mărturia eternă a unei victorii atît de însemnate... Toată oastea lui s-a îmbogăţit foarte tare din prada luată de la turci: aur, argint, purpură, cai şi alte obiecte preţioase”. Marea biruinţă a moldovenilor „rău înarmaţi şi mai că luaţi de la coarnele plugului”

a răspîndit faima Moldovei în întrega Europa şi l-a acoperit pe Ştefan cel Mare cu o glorie nepieritoare.
Sultana-valide, văduva sultanului Murad I, mărturisea:

„niciodată o oaste turcească n-a suferit o astfel de înfrîngere”.

Revenit la Suceava, Ştefan îşi anunţa victoria principilor creştini, arătînd că

„am mers împotriva duşmanilor Creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut prin ascuţişul sabiei noastre”.

El îndemna, totodată, la continuarea luptei, turcii fiind slăbiţi în urma dezastrului de la Vaslui.

„Păgînul împărat al turcilor îşi puse de gînd să-şi răzbune şi să vie în luna lui mai cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră care este poartă a creştinităţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o pînă acum. Dar dacă această poartă a creştinităţii, care este ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinitatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe capitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinităţii, pînă mai este vreme...„ Stefaphanus vaivoda, Segnor del paese della Moldavia.”

 
 

Яндекс.Метрика