MIGRAȚIA POPOARELOR

 

PLATFORMA CIVICĂ
MOLDOVA MARE

подробнее >>>

MIGRAȚIA POPOARELOR

Veacurile de pînă la şi după Hristos se caracterizează, pînă în preajma perioadei medievale, prin strămutări masive de populaţie. Modul de viaţă nomad, nevoia de noi păşuni, de noi zone de vînat, uneori izgoniţi de venetici, iar mai tîrziu apucăturile de a trăi, folosindu-se de bunurile luate cu forţa de la alţii, împingeau diferite triburi, de regulă, nomade, să-şi mute locul (şatrele) dintr-o zonă în alta.
Leagănul de sălăşluire al dacilor liberi (precum şi al carpilor, costobocilor. Apoi al roxolanilor) se afla între Nistru şi Carpaţi, curbura, sudică a cărora şi gurile Dunării formează un coridor de trecere fără obstacole naturale prea mari.

Către sfîrşitul veacului III - prima jumătate a veacului IV pătrunde în spatial dacilor liberi primul val de migratori - vizigoţii, ramura vestică a goţilor. Populaţie de provenienţă germană, vizigoţii coboară dinspre Visla, apoi de-a lungul Prutului şi al Nistrului, flind primii migratori care se stabilesc pentru un scurt timp în Dacia părăsită de romani. Vizigoţii n-au lăsat urme distincte asupra dacilor liberi.
Hunii, populaţie turcică din Asia Centrală, alungă în sec.IV pe vizigoţi, trec, fără a se reţine, regiunea nistreano-carpatină, staţionînd în Panonia, de unde năvăleau asupra popoarelor vecine, luau biruri de la dacii romanizaţi.

În a doua jumătate a sec.VI prin zona sudică nistro-pruteană trec avarii, care se stabilesc între Carpaţii de Miazăzi şi Dunăre, supunînd populaţia locală, Sedentarizarea avarilor aproape două veacuri în valea Dunării i-a împins pe slavii de aici în zonele sud-danubiene. Avarii au despărţit, astfel, populaţia est-carpatică de cea sud-carpatică, prefigurînd, de pe atunci, căile lor diferite de dezvoltare şi afirmare în istorie.
Către sfîrşitul veacului VIII avarii sînt înfrînţi de franci, apoi împrăştiaţi definitiv de protobulgari, populaţie turcică, apărută în această perioadă la Dunărea Inferioară.
În secolul VI Ia Nistru îşi fac apariţia slavii care. treptat, se răspindesc în întregul spaţiu nistreano-carpatin. Aceşti migratori se aşează durabil. Convieţuind paşnic o îndelungată perioadă cu băştinaşii, slavii răsăriteni au exercitat o puternică şi multilaterală intiuenţa asupra populaţiei est-carpatice, în bună parte romanizate şi pe care au numit-o volohi.
Dominatia avarilor între Dunăre şi Carpaţi, pătrunderea în această zonă a primilor slavi (sec.VI), apariţia la gurile Dunării a protobulgarilor puneau în mare primejdie existenţa comunităţii etnolingvistice est-romanice dunărene.
Scindarea lumii est-romanice a fost provocată de factori istorici: împărţirea în 395 a Imperiului Roman în două, cel de Apus şi cel de Răsărit. Provinciile din Apus îşi au capitala la Ravena. Imperiul Roman de Răsărit va avea capitala la Constantinopol. Slavii stabiliţi în regiunile pruto-nistrene, în alianţă cu bulgarii întreprind (dec.2-3, sec.VI) primele incursiuni în Imperiul Roman de Răsărit. UIterior năvălirile slavilor asupra bulgarilor de la sud de Dunăre devin tot mai insistente, astfel că pe Iajumătatea a doua a veacului VI o parte din slavi iernează, pentru prima dată, la miazăzi de Dunăre. iar către sfîrşitul veacului VI slavii se stabilesc temeinic în spaţiul nistro-carpatin şi în zonele sud-carptice, la vest de rîul Milcov.
Populaţiile migratoare care s-au perindat ori au staţionat o anumită vreme în zonele nistreano-carpatine, toate laolaltă, nu au înrîurit cît de cît sensibil viaţa materială şi spirituală a localnicilor romanizaţi. Situaţia este cu totul alta cînd vorbim de slavi. Spre deosebire de alţi migratori. slavii erau agricultori, deci sedentari. Trăind multă vreme alături şi împreună cu romanicii est-carpatini, slavii au influenţat fundamental întregul mod de viaţă al strămoşilor moldovenilor.

Cu toate acestea, este semnificativ că slavii, stabilindu-se la sud de Dunăre, au asimilat pe băştinaşi, preluîndu-le însă numele - bulgari. La răsărit de Carpaţi (şi la nordul Dunării) slavii au fost asimilaţi de romanicii răsăriteni. Faptul s-ar putea explica prin nivelul superior, în anumite privinţe, de dezvoltare al romanicilor răsăriteni, prin superioritatea lor numerică. Pe de altă parte, deşi au fost asimilaţi, slavii au înrîurit radical viaţa materială şi spirituală a romanicilor est-carpatini, organizarea lor socială, administrativă. Aceasta îşi găseşte oglindire nu numai în cultura materială şi în credinţă, dar, mai ales, în vorbirea romanicilor răsăriteni.
În perioada dintre sec.VI-Xl, în urma sedentarizării durabile a siavilorîn spatial nistreano-carpatin, răspîndirii creştinismului la nord de Dunăre, căderii Taratuiui Bulgar (971 -1 01 8), romanicii răsăriteni au acumulat anumite particularităţi care încep să-i deosebească. întîi de toate lingvistic. nu numai de comunitatea generaI-romanică, ci şi de masivul romanic sud-dunărean. intervalul de timp (sec.V-XII) parcurs de romanicii est-carpatini (şi nord—dunăreni) în împrejurări ce-I indepărtau tot mai mult de restul lumii romane, ar putea n numit perioada neolatină de dezvoltare comună.
Această comunitate romanică răsăriteană a fost cercetată de diferiţi savanţi, unul dintre primii fiind I. Thunmann, care a demonstrat (1774), că populaţia nord-dunăreană după veacul V o alcătuiau geţii (dacii) romanizaţi, înrudiţi cu romanicii sud-dunăreni. Dînsul pentru prima oară aduce drept dovezi informaţii din Cronica ungară (Gesta Hungarorum) şi Cronica rusă (Повесть временных лет), în care romanicii răsăriteni sînt atestati cu numele vlahi, volohi.
De altfel, cu mult înainte de Thunmann istoriografia rusă, prin filieră apuseană, ştia de volohi şi-i localiza pe Nistru. Bunăoară, de acum în 1692 Andrei Lîzlov în vestita sa Istorie shifică din primele pagini ne informează, că bulgarii “придоша за реку Днестр во область названную Дацыю, идеже ныне волохи и мултани между реками Днестром и Дунаем”. Aceeaşi concluzie o formulează şi istoricul rus N.Karamzin, notînd, că în rezultatul îngemănării, în Dacia traiană, a getilor cu coloniştii romani au apărut volohii, care, în ciuda năvălirilor diferiţilor migratori, şi-au păstrat entitatea.
Pentru a situa intr-un cadru istorico-geografic mai larg procesele etnice, demografice, care aveau loc la răsărit şi la sud de Carpaţi, in veacurile Vl—XI, se cuvine a consemna anumite evenimente, care, intr—un fel sau altul, vor înrîuri inaintarea în istorie a romanicilor est-carpatini, adică a strămoşilor moldovenilor.
In urma contopirii triburilor slave de răsărit se formează (sec.IX) statul Rusia Kieveană, hotarele vestice ale căruia ajungeau pînă la Nistru.În Rusia Kieveană s-a plămădit (pînă în sec.XII) vechea populaţie rusă, din care, mai tîrziu, s-au desprins trei comunităţi etnice: ruşii, belaruşii, ucrainenii.
La sud de Dunăre localnicii de origine turcică — bulgarii sînt asimilaţi (sec.IX) de slavi, aceştia preluînd numele etnic al celor asimilaţi. De acum înainte prin “bulgari" vom înţelege populaţia slavă de la sud de Dunăre. Fraţii Constantin (Kiril) şi Metodiu creînd (sec.IX) alfabetul numit “kirilic”, traduc cărţi din limba greacă şi astfel pun bază limbii slavone scrise. În 864-865 căpetenia bulgarilor Boris primeşte creştinismul de la Biserica din ConstantinOpol şi ia titlul de ţar. În biserica bulgară, doar nominal dependentă de cea constantinopolitană, limba de cult era bulgară (slavonă).
Alfabetul slavon (“kirilic”) se generalizează în Bulgaria, de unde se răspîndeşte Ia sîrbi, Ia ruşi şi, evident, la romanicii răsăriteni, inclusiv la cei de la răsărit de Carpaţi.
Miron Costin ştia bine de cînd limba a început să se amestece cu cea sirbească sau slavonă, care s-a introdus în această ţară “o dată cu cele preoţeşti de ia slavi" (Cronica polonă, 1677), precizind mai tîrziu: “aflatul slovelar, cu care şi scrisoarea de la sîrbi o au luat-o...“ (De neamul moldovenilor, 1690).

In această perioadă (sec.IX) romanicii de est (şi sud) carpatini adoptă liturghia de ia slavii sud-dunăreni, pe această cele în spaţiul romanic nistreano-carpatin pătrunde masiv scrierea slavonă, limba slavonă în aspectul ei medio-bulgar. Populaţia autohtonă vorbea o limbă romanică (neolatină), deosebitoare de latină clasică, de latina vulgară, de celelalte limbi neolatine.
La sfîrşitul veacului IX maghiarii migratori se opresc un scurt timp în zona sudică dintre Nistru şi Prut pe care o numescAtelkuz, menţinînd astfel depărtarea dintre romanicii sud-carpatini şi cei de la răsărit de Carpaţi.
Cosntrînşi de peceneji şi/sau cumani, maghiarii (ungurii) se deplasează prin Carpaţii răsăriteni în Cîmpia Panoniei, unde se stabilesc definitiv, punînd stăpînire pe pămînturile din interiorul Arcului carpatic, numit de ei Ardeal.
Principele maghiar Isztvan se proclamă (1001) Ştefan I, rege al Ungariei, marcînd începutul dinastiei ungare a Arpadienilor.
În veacurile IX-X Statul Bulgar îşi extinde şi îşi impune autoritatea asupra populaţiei dintre Dunăre şi Carpaţii de Miazăzi. Religia Ia romanicii de la Sud de Carpaţi se organizează după modelul bisericii bulgare. Romanicii dintre Carpaţi şi Nistru, veacuri în şir, despărţiţi de romanicii sud-carpatini, continuau convieţuirea paşnică cu slavii răsăriteni şi din Rusia de Sud-Vest (Statul Haiician), adoptînd totuşi ca limbă de cult slavona veche bisericească (meridională).
Astfel încă două secole romanicii de la sud de Carpaţi se vor dezvolta în cu totul alte împrejurări, izolaţi, oricum, de romanicii est-carpatini. Această realitate de netăgăduit evidenţiază şi confirmă că moldovenii au avut şi au istoria lor, osăbită de cea a valahilor (muntenilor).
O altă particularitate a istoriei romanicilor est-carpatini. În veacurile X-XII în ţinutul Carpato—Nistrean băştinaşii romanizaţi, înrîuriţi puternic de slavii sedentarizaţi aici mai înainte, susţin relaţii multilaterale cu slavii răsăriteni. Cu toate că elementul de influenţă slavon pe această cale se întăreşte pe parcursul perioadei indicate, trăsăturile etnice şi lingvistice ale vo/ohi/orşi slavilor coniocuitori se păstrează.
De atunci au intrat în limba romanică est-carpatică cuvintele slavone horodişte, horodcă, zamcă ş.a., pe care le folosim şi astăzi.
Aşadar, convietuirea multiseculară a romanicilor est-carpatini cu slavii în acelaşi spaţiu, în aşezări învecinate, ba chiar în aceleaşi localităţi, folosirea aceloraşi unelte, procedee de muncă, legăturile de rudenie, inerente în atare împrejurări, au favorizat împrumutarea de către volohi a multor cuvinte slavone. Totodată era în plină desfăşurare procesul de impunere a vorbirii romanice slavilor conlocuitori, ţinutul carpato—nistrean nind, astfel, sub aspect etnodemogranc, neomogen. Oricît de îndelungată, multilaterală şi intensă ar fi fost influenţa slavonă asupra romanicilor de la răsărit de Carpaţi, anume realitatea că, in cele din urmă, volohii i-au asimilat pe slavi, impunîndu-le o limbă de origine romanică, respinge. o data în plus, vechea teorie (reminiscenţele ei) despre caracterul originar slavon al volohilor, strămoşilor moldovenilor.
Astăzi nu mai poate trezi îndoieli concluzia că “materialele istorice, arheologie (lingvistice, inclusiv toponimice) denotă, că în spaţiui carpato-nistrean în sec.VI - IX au locuit populaţia romanizată - volohii şi slavii".
Din veacul XII in regiunile carpato-nistrene sălăşluiau romanicii (volohii) care-i asimilaseră pe slavii ce se stabiliseră aici.

Perioada prestataiă din istoria Moldovei cunoaşte şi alte invazii asupra teritoriului ei. În anii 1236—1255 statul mongolo-tătar al hanului Batîi ajunge pînă la gurile Dunării. Partea de stepă a platoului nistro-prutean s-a aflat pînă în veacul XIV şi în jumătatea a doua a veacului XV sub stăpînire tătaro-mongolă.
Din acele timpuri pe teritoriul Moldovei ne-au rămas ruinele Orheiuiui Vechi. Către mijlocul sec.Xlli (1241) oastea tătară, după ce a invadat Polonia, se împarte în trei: o coloană năvăleşte în nordul zonei carpato-nistrene, alta pustieşte regiunea sudică dintre Carpaţi şi Nistru, scurgîndu-se in platoul intracarpatic. A treia coloană de tătari devastează întinderile sud-carpatice. Dominatia tătarilor la răsărit şi sud de Carpaţi s-a răsfrînt negativ asupra dezvoltării valahiilorcarpato dunăreni şi asupra volohilor est-carpatini.
Abia în 1352 o oştire din Transilvania trece Carpaţii Răsăriteni şi, sprijinită de volohi, alungă pe tătari, care, totuşi, la sud îşi mai păstrează influenţa. Această expediţie biruitoare a descătuşat posibilităţile de întemeiere a Statului Moldovenesc medieval.
 
 

Яндекс.Метрика